Publicitate

Aladin Georgescu – veste uriașă pentru mehedințeni! Centrul Național de Management al Apei Grele, aprobat în ședința de guvern de azi!

,,Ne exprimăm satisfacția că, în data de 30.08.2017, în urma Ședinței de Guvern, s-a aprobat Ordonanța prin care se constituie, în cadrul Sucursalei Romag Prod, entitatea care se va ocupa de managementul apei grele.
Centrul Național de Management al Apei Grele, care se va afla în subordinea Ministerului Energiei, era o mare necesitate a Județului Mehedinți, având ca principal scop întreținerea calitativ-cantitativă a apei grele necesară Centralei Nuclearo-Electrice de la Cernavodă.
Apa grea, care astfel va fi conservată în condiții optime, va reprezenta și o importantă contribuție a statului român la investiția privind realizarea reactoarelor 3 si 4 de la Cernavodă( aproximativ 10 % din valoarea investiției).
Multumim Guvernului României pentru acest sprijin, având în vedere ca în acest fel vor fi menținute și si locurile de muncă ale unor specialisti remarcabili din domeniul nuclear( consacrați la Sucursala Romag Prod) și, totodată, ne vom putea respecta angajamentele față de Agenția Internațională pentru Energie Atomică de la Viena, în materie de obiective nucleare.”

Distribuie dacă ți-a plăcut!Share on Facebook0Share on Google+0Tweet about this on TwitterShare on Tumblr0Share on LinkedIn0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *