Publicitate

Investițiile încep să prindă contur iar promisiunile să devină realitate – Aladin Georgescu, președintele Consiliului Județean Mehedinți, a vizitat unul dintre primele șantiere deschise în cadrul Programului Național de Dezvoltare Locală 2 !

În ciuda tuturor criticilor și a manipulărilor prezente în spațiul public, investițiile prin Programul Național de Dezvoltare Locală 2 au început în Comuna Bîcleș. Primarul comunei Bîcleș, domnul Lucian Coandă, împreună cu președintele Consiliului Județean Mehedinți, domnul Aladin Georgescu au fost împreună să vadă stadiul lucrărilor la o unitate de învățământ din Comuna Bîcleș, reabilitarea acestui obiectiv fiind cuprinsă in Programul Național de Dezvoltare Locală. La nivelul județului Mehedinți au fost acceptate și vor fi finanțe 172 de obiective de interes local, fiind deja semnate peste 150 de contracte de finanțare cu MDRAP. Atunci când există colaborare între administrația publică locală, cea județeană și nu in ultimul rând, cea centrală se pot realiza lucruri mărețe pentru cetățeni. Gurile rele erau șceptice în privința realizării acestor proiecte dar din câte putem observa, aceste investiții încep să prindă contur și promisiunile să devină realitate!

,,Am promis că o să îmi pun toată priceperea, determinarea și experiența pentru a dezvolta Mehedințiul și o să mă țin de cuvânt, indiferent de ce va fi nevoie sa fac pentru asta și cu cine va trebui să mă lupt pentru binele mehedințenilor! Sunt fericit că am reușit, împreună cu domnul primar Lucian Coandă și cu sprijinul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și al Guvernului României să începem primele lucrări la proiectele finanțate în cadrul Programului Național de Dezvoltare Locală 2. Am vizitat o unitate de învățământ din Comuna Bîcleș care, în scurt timp, va fi la standarde Europene și asta nu poate decât să mă bucure. Deși multe voci anunțau nesustenabilitatea acestui program, mă bucur că acum mehedințenii își pot da seama că au fost simple intoxicări iar atât la nivel local, cât și la nivel central, există o mulțime de oameni care muncesc zi și noapte pentru ca nivelul de trai și condițiile de viață ale mehedințenilor și ale românilor să se îmbunătățească. Împreună reconstruim Mehedințiul! ” a declarat presedintele Consiliului Judetean Mehedinti, Aladin Georgescu.

Distribuie dacă ți-a plăcut!Share on Facebook247Share on Google+0Tweet about this on TwitterShare on Tumblr0Share on LinkedIn0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *