Publicitate

Au sosit echipamentele de intervenție pentru situații de urgență achiziționate cu fonduri europene!

Astăzi au sosit echipamentele de intervenție și vehiculele achiziționate prin Programul Interreg IPA de Cooperare Transfrontalieră România-Serbia, proiect în care Primăria Drobeta Turnu Severin este lider, având ca partener Primăria Kladovo, din țara vecină.

,,Utilizăm astfel toate programele de finanțare puse la dispoziție de Uniunea Europeană, inclusiv cele care permit regiunilor de frontieră să colaboreze pentru a face față provocărilor comune.

Este încă o oportunitate pe care o fructificăm, în folosul comunităților de pe ambele maluri ale Dunării, un exemplu concret că granițele dintre noi nu sunt bariere, ci modalități de cooperare care îmbunătățesc viața cetățenilor.”,

a declarat Primarul Municipiului Drobeta Turnu Severin, Marius Screciu.

Dotările sunt necesare pentru intervențiile în cazul situațiilor de urgență ce pot apărea în zona de graniță și constă în:

 Motostivuitor
 Miniexcavator
 Compactor cilindric
 2 motopompe pentru ape murdare
 Nacelă
 2 diguri mobile anti-inundații
 Microbuz
 Mașină de tăiat asfaltul
 Autogreder

Valoarea totală a proiectului este de 714.288 euro, din care bugetul alocat Primăriei Severin este de 449.988 euro, iar bugetul alocat Primăriei Kladovo este de 264.300 euro.

Este posibil ca imaginea să conţină: cer şi în aer liber Este posibil ca imaginea să conţină: maşină şi în aer liber

Distribuie dacă ți-a plăcut!Share on Facebook0Share on Google+0Tweet about this on TwitterShare on Tumblr0Share on LinkedIn0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *