Publicitate

Se lucrează la modernizarea drumului județean 671A, CRĂGUIEȘTI – ILOVĂȚ – ȘOVARNA – BALA!

Vineri, Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a efectuat o vizită de lucru pe drumul județean 671A, unde se lucrează la modernizarea a 12 kilometri, între localitățile Crăguiești – Ilovăț – Șovarna – Bala.

Este posibil ca imaginea să conţină: 4 persoane, oameni în picioare, cer, copac, pantofi şi în aer liber

”La fața locului am avut o întâlnire cu reprezentanții constructorului, dirigintele de șantier și colegii din Consiliul Județean Mehedinți, pentru a vedea stadiul exact al proiectului și care sunt următoarele etape care vor fi implementate.

Lucrările sunt împărțite pe trei sectoare. În acest moment se așterne stratul de piatră spartă pe ultimii doi kilometri, între localitățile Șovarna și Rudina și se lucrează la gabioanele pentru susținerea terasamentului. Tronsoanele Crăguiești – Ilovăț și Ilovăț Studina sunt deja pregătite pentru asfaltare, iar constructorul m-a asigurat că în a doua jumătate a lunii iulie se va începe turnarea primului strat de asfalt.

Podul de la Rudina, un obiectiv foarte important al investiției, a fost finalizat în structură, urmând să continue lucrările care țin de ansamblul proiectului.”,

a transmis președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu.

Beneficiarii lucrărilor de aici sunt în mod direct locuitorii din Șișești, Ilovăț, Șovarna și Bala, dar și cei care tranzitează zona pentru a ajunge în nordul județului Mehedinți.

Cu toții vor circula pe un drum complet modernizat începând cu toamna acestui an, când investiția va fi finalizată.

Distribuie dacă ți-a plăcut!Share on Facebook0Share on Google+0Tweet about this on TwitterShare on Tumblr0Share on LinkedIn0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *