Publicitate

Noi investiții în Drobeta Turnu Severin! 8,9 km de piste pentru biciclete vor fi realizați pe fonduri europene!

Astăzi a fost semnat Contractul de execuție a lucrărilor pentru realizarea a 8,9 kilometri de piste de biciclete în Drobeta Turnu Severin, investiție ce vizează dezvoltarea unui sistem alternativ de transport pentru severineni, în condiții civilizate.

Finanțarea este asigurată din fonduri europene, prin Programul Operațional Regional, Axa 4 – Mobilitate Urbană și are o valoare de 7.729.874 lei.

 

„Prin acest proiect acoperim deplasarea în condiții de siguranță, pe relația N-S și E-V, pe piste special amenajate, cu lățimea de 1m și încurajăm dezvoltarea transportului urban alternativ, ce conduce la creșterea calității vieții, reducerea nivelului de poluare în municipiu și descongestionarea traficului, pe o mare suprafață din oraș.

Chiar dacă, prin amenajarea acestor piste, vom crea un disconfort participanților la trafic și vor dispărea și o parte din locurile de parcare, trebuie să înțelegem că este un proiect de viitor, iar strada trebuie să aparțină și celor care aleg bicicleta ca mijloc alternativ de deplasare.

Pe lângă amenajarea pistelor de biciclete, vom continua și modernizarea transportului în comun, iar luna viitoare vom demara procedura de licitație pentru achiziționarea de autobuze electrice.”,

a declarat primarul municipiului Drobeta Turnu Severin, Marius Screciu.

Traseele vor fi destinate deplasării nemotorizate și vor cuprinde următoarele artere:

  • Bvd. Carol I (cuprins între intersecția cu str. Dimitrie Grecescu și intersecția cu str. TheodorCostescu)
  • Str. Theodor Costescu (cuprinsa între bvd.Carol I și str.Traian) și zona intersecției cu str. Aurelian
  • Str. Traian (cuprinsa între intersecția cu str. Theodor Costescu și intersecția cu str. Anghel Saligny)
  • Str. Anghel Saligny (cuprinsa între intersecția cu str. Traian și intersecția cu bvd. Tudor Vladimirescu) și zona intersecțiilor cu str. Constantin Brâncoveanu, str. Calomfirescu, str. Adrian, str. Mareșal Averescu
  •  Bvd. Mihai Viteazu – tronson 1 (cuprins între intersecția cu bvd. Nicolae Iorga și intersecția cu str. Prelungirea Orly)
  •  Bvd. Mihai Viteazu – tronson 2 – (cuprins între intersecția cu str. Prelungirea Orly și intersecția cu bvd. Aluniș)
  •  Str. Prelungirea Orly (cuprinsă între intersecția cu bvd. Mihai Viteazu și intersecția cu str.Crișan)
  •  Str. Crișan tronson 1 – (cuprins între intersecția cu str. Prelungirea Orly și intersecția cu bvd. MihaiViteazu)
  •  Str. Crișan tronson 2 – (cuprins între intersecția cu bvd. Mihai Viteazu și intersecția cu bvd. Revoluției 16-22 Decembrie)
  •  Str. Gheorghe Anghel (cuprinsă între intersecția cu bvd. Tudor Vladimirescu și intersecția cu bvd. Mihai Viteazu)
Distribuie dacă ți-a plăcut!Share on Facebook0Share on Google+0Tweet about this on TwitterShare on Tumblr0Share on LinkedIn0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *